Romania de basm - Minunile Persanilor

Unde: Muntii Persani.
Ziua 1: Codlea - Magura Codlei (triunghi rosu) - Catunul Holbav(la nimereala)
Ziua 2: Catunul Holbav - Dealul Stimbavului - Valea Vulcanita - Vf. Crapatoru- Poiana Marului

Cand: 15-16.11.2011

Cine: Eu cu Ioan Stoenica

Poze: https://picasaweb.google.com/Ducacii/RomaniaDeBasmMinunilePersanilor?authuser=0&feat=directlink

Daca esti in Bucegi, Postavaru sau Piatra Craiului nu ai cum sa nu o vezi. Din toata campia Brasovului se ridica mandra si te atrage cu privirea. Toata lumea ii cunoaste numele, dar nu multi ii calca cararile. E vorba de... Magura Codlei.

Intr-o zi la Omul ma uitam in zare si ma gandeam cum ar fi daca... Si uite ca se ivi ocazia...
Luni ma intalnesc cu Ioan, care de o vreme si-a stabilit cartierul general la Breaza, sa mai schimbam si noi cate o vorba. Si cum pe noi astia cu rucsacul in spate ne cam mananca talpile, un glonte ne trece prin cap: Oare cum se vede pesiajul de pe Magura Codlei? Pai hai sa aflam!
Atat ne-a fost... Seara rucsacul ma astepta pregatit pentru excurisa pentru 2 zile ce aveam sa o fac cu Ioan in muntii Persani, care includea si ascensiunea pe celebra Magura Codlei.

Marti dimineata eram in gara Ploiesti Vest asteptand trenul catre Brasov. Insa cu "ingaduinta" CFR-ului trenul veni cu 40 de minute mai tarziu. Cred ca mi-au facut acest cadou ca sa ma obisnuiesc cu temperaturile de la munte :)

Dar nimic nu ne poate da inapoi si il culeg pe Ioan din gara Breaza si la 12 ajungem in Brasov. Avem noroc si prindem autobuzul care pleaca spre Fagaras si ne lipim de el pana la Codlea, unde ajungem pe la 12.40.

Incet, incet incepem sa urcam pe pantele Magurii si simtim cum scapam de ghiarele lumii oraselor si suntem imbratisati de lumea padurii cu linistea si pacea sa.

Traseul nostru merge prin padurea care isi arata ultimele haine pentru toamna asta, amintindu-ne ca nu va mai trece mult timp pana cand le vor schimba cu hainele de iarna.

Si cum mergem noi asa prin padure la un moment dat traseul se desparte urmand ca noi sa facem in drepata pe trinughiul rosu. Noi cand am plecat de acasa ne gandeam ca ce ne poate fac un varf de 1300 m. Pe naiba! A scos untul din noi. A urmat urcarea unei pante abrupte, in serpentina, foarte asemanatoare cu urcusul final de pe Valea Cerbului la Omul insa cufundat in padure. Urcam si asudam... Fiind putin frig mi se aburisera ochelarii de la caldura generata de zice-ai ca sunt intr-o mare ceata.

Pana ala urma ajungem  in punctul ce mai inalt al calatoriei noastre la marea altitudine de 1292 m pe varful Magura Codlei.

Varful acesta est foarte interesant oferind privelisti catre Bucegi, Piatra Craiului, Iezer si Fagaras, dar asta cu doua conditii... Sa fie senin si sa ai o drujba la tine sa mai vrezezi putin copacii :))

Ajunsi aici luam o bine meritat pauza de masa unde ne uitam pe harta casa vedem pe unde ar trebui sa o luam catre Poiana Marului destinatia noastra de maine.

Si cum drumetului ii sade bine cu rucsacul in spate, nu ezitam si ne punem in  miscare cu directia vest, pe prima culme pe care o vedem.

 Ideea era sa tinem culmea pana in poiana pe care o vazusem pe harta, insa surpriza... Aceasta se opreste in niste stancarii si ar fi fost cam naspa sa incercam sa le descatarm. Asa ca balaureala prin padure...

 Atat eu cat si Ioan am fost placut surprinsi sa gasim stanca in acest munte pe care-l credeam mai domol. Insa se pare ca mi se confirma ca poti avea surprize foarte placute din muntii mici care au farmecul lor.

Balaureala noastra prin padure se apropie de final si ajungem in poaina pe care o vazusem pe harta. De aici traseul nostru presupunea parcurgerea din culme in culme pana la Poaina Maruylui asa cum studiasem harta. Urma sa trecem printr-o zona cu constructii ale satenilor, conform hartii o zona asemanatoare cu cea din Moeciu.

Si cum inaintam noi pe culmea respectiva mai trageam cate o privire in spate minunandu-ne de cat de diferit arata Magura din aceasta parte. Pare mult mai frumoasa...

Continuam drumul pe care il vedeti in fotografia de mai sus care ne scoate in padure pe Strada Lunga :))). Noi ne grabeam sa prindem un loc bun de cort mai ales ca noaptea se apropia cu pasi grabiti si vroiam sa prindem apusulacestui minunat Soare.

Ei, dar am avut o mega supriza... Se pare ca padurea pe care am parcurs-o era granita catre Romania de basm! Cum am iesit din padure am nimerit intr-o zona cu case parca muzeul satului se mutase aici. Ceea ce noi credeam de pe harta ca ar fi grajduri ale satenilor erau de fapt case locuite unde oamenii isi duc traiul.

Eram in alta lume... Prin toate simturile mele simteam o atmosfera arhaica. Timpul era doar un element si nici pe departe nu era primordial. Linistea domnea peste tot si m-am simtit copil. Ma asteptam sa-l vad pe Fat Frumos, insa eram foarte curios de Ileana Cosanzeana :)) L-am intrebat pe Ioan daca el vede altceva si mi-a spus ca el abia asteapta sa o vada pe Alba ca Zapada :)

Credeti-ma , nu fumasesm nimic, iar etnobotanice nu folosim! :)) Era un basm cum numai la Petre Ispirescu gasesti. Si atunci m-am gandit ce minunatie ascunde Magura Codlei. Multumim Doamne ca ne-ai adus pana aici!

Ca sa nu fim mai prejos ne-am ales cel mai inalt deal din zona ca sa punem cortul pentru noaptea ce avea sa vina. Ioan s-a ocupat de cort, eu m-am ocupat de lemne pentru ca nu aveam cum sa nu aprindem un mic foculet in aceasta zona de basm.

Aflasem de la un satean ca in zona respectiva nu este curent electric ceea ce mi-a intarit sentimentul ca timpul este doar un musafir in aceea zona.

A urmat un specatcol fenomenal oferit de Nea Sorel care merge la culcare peste culmile Iezer-ului si am vazut si un card de gaste care plecau din Romania. Probabil au auzit si ele ca afara viata e mai usoara :)) Insa acolo nu e poezie. Iar fara poezie viata e pustiu :))

Am aprins foculetul si am trecut la masa de seara unde Ioan a adus carnaciori si i-am facut la frigaruie cu ceapa si ardei. I-am dat si eu kaiser de a iesit o masa imparateasca. Deh,micile placeri ale vietii...

A urmat o noapte in care am avut parte de o mare de stele langa micul nostru foculet. De mult nu mai vazusem atatea... Carul Mare, Carul Mic , Casiopea si altele. Insa peste toate trona imensul brat al Caii Lactee. Intr-un asemena pesiaj nu are cum sa nu te duca gandul la filozofie si sa nu te gandesti cat de mare este universul acesta si cat de mici suntem noi... Daca da Soarele o basina suntem pa, drept urmare noi suntem insignifianti oricat de mult ne-am zbate noi.

Noaptea de iarna e a dracului de mare. Dormi, dormi, da' pana cand? Te trezesti noapte mai vorbesti cu colegul de cort daca ai noroc sa nu doarma  si dimineata aia nu mai vine odata. Insa peste toate aseta e tare frumos. Si imi doresc cat mai multe nopti din astea...

Dimineata vine peste noi si cum temperatura era cam multicel sub zero, dovada apa inghetata in sticla din cort strangem repede si o luam la drum, ca avem cale lunga in fata. Soarele ne trage teapa si se ascunde dupa un nor facandu-ne sa ne pune toate hainele pe noi.

Cam asa s-a prezentat traseul nostru de acum inainte: pe drumul de culme de pe o culme pe alta avand urmatoarea tinta Dealul Stimblavului. Trecem pe langa casele oamenilor, in latratul cainilor si urmarim cum natura se trezeste la viata si parc asteapta iarna ce sta sa vina.

In valea ce se deschide sub noi vedem scoala din Holbav. Noi eram cam rupti de sete pentru ca Vali a uitat sa-si ia sticla pentru apa si in Codlea singurul magazin gasit in cale era inchis. Si uite asa am impartit cu Ioan 1 l de apa. Vazand scoala am zis sa mergem pana acolo sa cerem niste apa. La localnici ne era rusine sa cerem pentru ca ei o cara de jos pana la casele lor. In drumul spre scoala i-am intalnit pe piticii Albai ca Zapada ce se duceai la gradinita :)

Ajungem la scoala, ne refacem rezerva de apa si doamna de acolo vazandu-ne asa singuri si frumosi s-a mirat cand a aflat ca am dormit la cort si nu am gasit si noi vreo fata sa ne tina companie. A zis ca data viitoare cand mai venim sa o anuntam pentru ca o sa avem parte de un suflet cald langa noi. Si nu s-a referit la o pisica :))))

Ioan, cand programam urmatoarea excursie la Holbav? :))

Cum noua ne ardea de drum nu de insuratoare luam apa, punem cap compas Dealul Stimblavului si ne punem pe urcat diferenta de nivel. Care ne mai trezeste din reverie si nu uitam sa ne intoarcem ca sa urmarim peisajul.  Cum ajungem noi in capatul pantei nimerim la o banca in fata unei casute. Minunat loc de belvedere! Cum sa nu ne oprim sa facem un ceai mai ales ca acum aveam apa :)

Casuta aceea arata intr-un fel si nu era nimeni pe acolo. Ioan a lasat un numar de telefon in speranta ca proprietarul il va suna si ii va spune daca se poate inchria o camera pentru sarbatorile de iarna acolo. Pentru ca acolo te trimite automat gandul cand o vezi.

Savuram noi ceaiul si trebuia sa ne miscam ca Poiana Marului nu-i aici e acolo. Ajungem in varful dealului si gasim o cas acoloa de unde ne mai luam informatiile necesare. pentru ca oricate harti ai avea tot localnicii sunt cele mai bune GPS-uri.

Trebuie sa o luam pe culmea din stanga, pe sub varful Hoapecu prin granita sa de padure catre Poaina Marului.

Cum am iesit din padurea aceasta am nimerit in alat lume... casele mult mai aratoase, oamenii pareau mai instariti. Dupa mine a fost clar ca parasisem Romania de basm, dar si pe aici peisajul era incantator.

Aici intalnim un localnic care ne mai da ultimele indicatii si se pare ca trebuie sa coboram in Valea Vulcanita. Drumul continua pe culmea dealului printre casele oamenilor si ne bucuram ca suntem in acest minunat peisaj.

Ajungem in Valea Vulcanita si nimerim in centru acesetai, locul unde se afla Biserica si Scoala. Aici ne-am oprit si Ioan a gatit un incredibil de bun piure de cartofi care a mers uns.

Am ras de m-am stricat de un copil pentru ca ra pauza la scoala. Sa va spun.. A veint la scoala si s-a strans cu niste colegii de-ai lui la un meci de fotbal. Chiar daca era portar si putea sa-si puna ghiozdanul langa bara a preferat sa-l arunce peste gardul scolii :))) Eu vazandu-l am incercat sa-l ajut si i-am aruincat ghiozadul inapoi, insa el, impielitatul, l-a luat si l-a aruncat iar :)))))))))

Dupa ce ne-a  amuzat cu acest copil noi am aruncat rucsacii in spate si am luat-o la deal. Acesta era urcusul final. Drumul urac pe sub culmea Vf. Crapatoru si cobora aproape de vatra satului Poiana Marului.

Mergem pe culme printre case mult mai mari si mai noi dovada ca drumurile earu mai bune si se simtea apropierea de satul principal., insa ici colo ai aparea cate o casa izolata sa ne aduca aminte ca suntem intr-o zona superba.

Culmea pe care noi mergeam incepe sa coboare fertiginos si vedem asflatul. Lucrul care te loveste si iti aduce aminte ca nu mai esti in basm.

De aici am gasit o ocazie care ne-a dus pana la Zarnesti de unde am luat trenul pana la Brasov si de acolo pana la Ploiesti. De cand am vazut asfaltul stiam ca tura noastra se incheiase si ne-a parut rau ca s-a terminat.

A fost o tura minunata alaturi de un prieten drag care ne-a aratat ca Romania de basm exista si ca intradevar vesnicia s-a nascut la sat. Ma bucur ca am gasit Romania de basm si trebuie sa faci doar un singur lucru ca sa o gasesti si tu... Pune odata rucsacul ala in spate si du-te de o vezi! :)