Cand: 08.11.2011
Cine: Vali cu mine :)
Poze: https://picasaweb.google.com/Ducacii/SingurInToamnaPrinBaiului?authuser=0&feat=directlink
Simteam nevoia de munte. Porii mei urlau ca apucatii: Munte, munte, munte...
Este ca un drog si trebuie sa-i dau coprului acest drog. Si nu stiu de ce dar simteam sa fac chestia asta singur, mai ales cu toamna asta frumoasa...
In perioada asta sunt acasa, fara serviciu (o sa incep un altul de la 1 Decembrie) si vreau sa-mi fac cat mai mult timp sa colind pentru culorile astea incredibile.
Marti a trebuit sa o iau pe bunica mea de la Azuga si pare situatia ideala de a face o excursie. Si ma gandesc imediat: Baiului.
Am ales un traseu clasci pentru acesti munti pe care-l vedeti pe harta cu albastru:
Trebuia sa vad culorile astea de toamna, mai ales ca vremea se anunta "sticla".
Parchez masina la spitalul Azuga, dimineata la 8.30, si pornesc pe traseu. Ca trecerea sa nu fie prea brusca de la betoane la iarba si liniste merg cam 1 km pe DN1 pana la primele case dupa vulcanizarea din sosea.
Intrarea efectiva in traseu este la intrare in Azuga dupa biserica catolica, dar am zis ca nu are sens sa mai merg pana acolo. Asa ca am urcat panta ce mi-a aparut in cale cu gandul ca nu are cum sa nu ajunga tot in traseul de pe Culmea Sorica.
Primi 10 pasi merg struna, dar dupa aceea pufai ca o locomotiva. N-am mai fost pe munte de la MPC si se simte. Dar nu ma dau batut! Nu am cum, la cat antrenament bag in mine. E vorba doar de am regla pulsul si corpul sa se reobijnuiasca cu drogul mult dorit.
Si cum asudam eu din greu intorc capul si splendoarea apare in fata ochilor: Dl. Caraiman Bucegi cu Dna. Costila Bucegi.
Cu greu ma urnesc de la peisajul acesta motivat de faptul ca in padure am sa gasesc nebunia lui Salam... scuze nebunia de culori :))
Insa in padure nimeresc intr-o plantatie de fagi care imi pune simturile in alerta, in ideea sa nu dau nas in nas cu Nea Ursache.
Dupa o mica lupta cu desisul padurii nimeresc, asa cum ma asteptam, in poteca ce ma va scoate pe Culmea Sorica, insa nu o pot numi poteca, ci mai degraba drum de frunze.
Urcusul nu este foarte greu mai, iar drumul este evident, deci nu are rost sa-mi fac griji in a gasi traseul corect. Asa ca ma pot bucura in voie de pesiaj. Ca sa fiu si mai relaxat intr-o frmuoasa dar intunecoasa padure de brad dau de marcaj triunghi albastru care ma v-a insoti pana la iesirea in golul alpin.
Prin padure este un adevarat covor foarte placut la atingere, iar peisajul este ideal pentru o zi de toamna. O nebunie de culori si o atmosfera foarte calda si placuta.
Si uite ca timul trece cu traseulo si dupa o ora si jumatate ies la gol alpin intampinat de un soare puterrnic de toamna si asist la spectacolul topirii ghetei de pe brazi care facea un sunet interesant.
Insa cum ajung pe culme privirea imi este atrasa de magnifica panorama a Bucegilor care isi arata salba de vai si creste. Ori cat de ignorant ai fi nu are cum sa nu te dea pe spate un asemnea peisaj.
Nu am cum sa nu ma opresc si sa iau o pauza de masa. Cu asa peisaj in fata ochilor m-as fi oprit acolo. Dar! Exista un dar :) In partea de sud se vedea o superba mare de nori care nu putea inainta din cauza muntilor si trebuie sa caut un loc mai inalt ca sa o pot vedea in toata splendoarea ei.
Asa ca ma uit in zare si se pare ca de pe Baiutul am sa vad acesta mare de nori. Muntii Neamtului isi arata crestele in aceasta zi incredibila. Parca sunt la o prezentare de moda cu tema: Muntii si culorile toamnei.
In drumul meu spre Baiutul parca eram la tenis. De ce? Pai gatul imi era cand in stanga, cand in dreapta, cand in stanga, cand in dreapta, la ce peisaj imi era dat sa vad.
La ora 12.30 ajung pe varful Baiutul si teapa! Nu vedeam asa bine cum ma asteptam marea de nori. Motivul: Baiul Mic imi optura vederea. Pai se poate? Hai pe el!
Si nu m-am inselat.. de pe Baiul Mic am avut parte de un pesiaj mama,mama... Bucegii in toata spelndoarea in dreapta, iar in sud era litoral: O superba mare de nori. Cea mai "bogata"pe care am vazut-o pana acum.
Insa timpul trece si trebuie sa ma misc cat mai repede, avand in vedere ca e ora 1 si mai am cam 3 ore de lumina.
Aleg sa cobor pe Culmea Zamora pana in Busteni un traseu nou pentru mine. Este un drum forestier ce pleaca din creasta si are marcaj cruce rosie in padure.
Trec de stanele din Zamora si vad ca ciobanii au taiat porcul. Ma uit mirat dupa zapada si imi dau eama ca nu a venit iarna inca, dar se simte. Este aprope.
Ca sa fie siguri ca nu cer o bucata de sorici cainii de la stana doresc sa-mi incerce rezistena suprapantalonilor. Noroc cu un baiat care ma trece de furioa lor. Pana mea, daca nici in noiembrie nu scapi de furia cainilor de la stana pe munte , atunci cand?
Scap cu bine si de acesta incercare si intru in padurea magnifica imbracata in caramiziu. Cica sa se poarta in toamna asta. Noroc cu cate o zada care nu tine cont de tendinte si poarta alte haine toamna asta.
Despre forestier ce sa spun? Numai faptul ca este forestier si daca nu ar fi culorile padurii ar fi tare plictisitor si anost. Ca sa nu ma plictisesc o iau la alergat, facand un mic antrenament pentru maratoanele ce stau sa vina. A fost mai degraba un antrenament pentru armata cu rucsacul in spate si bocancii in picioare :))
Am avut noroc cu doi baieti care erau cu caruta la lemne si astfel m-au scutit de o parte destul de importanat din acset forestier. Iar picioarele mele au zis multumesc.
Cu ultimele raze ale soarelui ajung in Busteni, iar ca totul sa fie perfect o raza de soare lumina incredibil Jepii. Multumesc Nea Soarele!
Traseul meu nu se termina aici pentru ac trebuia sa ajung la spitalul Azuga sa-mi recuperez masina si e bunica-mea. Am ales sa o iau tot pe forestier ca de beton sunt satul.
Iar ca totul sa fie inedit cand mai aveam mai putin de 500 m pana la spital si eram pe drumul forestier, vad ca brusc acesta se opreste in albia Prahovei si continua pe partea cealalata. Ptiu drace! Ce fac acum? Ma duc mai in amonte poate gasesc o cale mai usoara sa trec. De unde? Apa era mai adanca. Asa ca ma intorc inapoi si ma resemnez. Noroc ca am adidasi in masina.
Si uite asa pot spune ca tura asta m-a lasat ud. Ud de fericire si la picioare. Dar nu-mi pare rau! Nu trebuie sa am si eu ce povestii nepotilor?
A fost un traseu ideal pentru relaxare. Este si un traseu ideal pentru incepatori dar nu de facut intr-o zi de toaman cand zilele sunt muuult mai scurte ca vara. Am regasit bucuria muntelui si bucuria de a fi in natura in aceasta toamna superba.
Apropos, mai am ceva pana la 1 Decembre si simt ca nu trebuie sa ma opresc aici cu ducaceala :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu