Numaratoarea - EcoMarathon 2012

Unde: Moeciu de Sus
Cand: 05.05.2012
Cine :Vali

Poze: https://picasaweb.google.com/Ducacii/Ecomarathon201205052012?authuser=0&feat=directlink

De cand m-am lasat de arbitraj recunosc ca nu m-am mai antrenat ca inainte. In sensul in care in week-end nu mai alerg, dar o fac in timpul saptamanii. Insa imi lipsesc ruperile de ritm din timpul meciurilor, ceea ce se simte.

Tot aici recunosc ca iarna aceasta nu m-am antrenat cum ar trebui. De ce? Poate ca sunt puturos, poate ca nu am mai avut motivatie, poate ca nu am mai avut cu cine, poate pentru ca am fost plecat din tara. Daca as cauta as gasi n motive, insa ideea ramane aceeasi: nu am alergat cat am vrut eu.

Anul acesta mi-am propus sa particip si sa termin cel putin 5 maratoane montane. Voi participa la "clasice" cum sunt: EcoMarathon, Hercules, MPC, Ciucas. Stiu ca mai trebuie unul si din cate vad eu, miscarea maratoanelor montane a explodat in acest an si cu siguranta voi gasi unul aproape de casa. Cam asta ar fi targetul pe 2012. De ce? Pentru ca exista! Important este doar sa ma tina Seful Suprem sanataos si sa fiu in tara in aceea perioada.

EcoMarathon este primul din sezonul maratoanelor montane. Daca anul trecut nu am participat din motive obiective, acum nu mai aveam nici o scuza.

Ce e foarte tare la aceste maratoane montane este ca incet, incet legi prietenii si te bucuri sa te revezi cu oamenii respectivi. Chiar daca nu ii vezi decat poate maxim de 5-6 ori pe an ii simti destul de aproape. Oameni ca Alex, Radu, Bogdan, Alin, Silviu, Elena, Geanina, Balanel, Adi, lista putand continua, oameni pe care acum 3 ani nici nu stiam ca exista, sunt adevarate exemple de vointa si caracter. Si cea mai tare este senzatia de la start unde toti ne incurajam intre noi, ne uram succes si vointa.

Noi am ajuns aici de vineri seara si cum le cunoastem pe Sise le-am intrebat daca le putem ajuta. Iar ele au acceptat fara probleme. Multumesc Cornelia si Silvia pentru ocazia pe care mi-ati dat-o sa vad si cum este sa fii voluntar la un astfel de eveniment.

Dimineata vine cu emotiile sale si aleg sa mananc doar batoane energizante. Imi dau seama ca am emotii pentru ca dua 200 m de alergare la incalzire sunt transpirat tot.
Il vad pe Alex si imi dau seama ca ele este mai stresat ca mine. Si atunci ma relaxez. Daca el care s-a pregatit toata iarna este cu nervii intinsi la maxim, atunci eu n-am de ce. Eu am venit sa ma simt bine si atunci vreau sa fie fun.

10,9,8...3,2,1 START!

Alerg si ma simt bine si ii respect pe cei care sunt mai in varsta ca mine si alearga cot la cot cu mine. Dupa 4 km de semiplat urmeaza prima urcare, unde am momentul meu de glorie. Adica incep si depasesc o gramada din cei care au venit la Cross care sunt mai bine pregatiti pentru maratoanele de sosea.

Traseul pe Bucla 1 a fost misto nu numai din punct de vedere al peisajului. Daca vorbim strict de peisaj pot spune ca e demential. Bucegii, Piatra, Leaota arata intr-un fel de pe buclele EcoMarathonului.

Revenim... Bucla 1 a fost misto si datorita gagicilor de pe traseu :)). Erau unele din cele de la Cross care aratau intr-un fel si iti dadeau energia necesara sa continui.

Bucla 1 o termin in 1h:40 min ceea ce e un timp ok pentru mine. Si de aici incep sa fac numai greseli. la punctul de realimentare aleg sa mamanc numai lamaie si portocala. De obicei aceasta mancare este buna, dar pe soarele care era destul de arzator  s-a dovedit o combinatie gresita. Pe urcarea ce incepe imediat din punctul de alimentare m-am stors ca o lamaie, pe care tocmai o mancasem.

Urcarea e destul de abrupta ca sa te puna pe spate si daca esti in deplinatatea capacitatilor fizice. Si cand o faci si deshidratat mintea ta incepe sa se gandeasca destul de serios la abandon. Pai cum sa facem asta? Ce ar zice lumea? :) Oameni suntem copii facem, asa ca Vali da-i la deal!

Si atunci mi-a venit o idee... Ce ar fi sa numar ca sa imi iau gandul de la prostii. Si prima data am numarat de la numarul meu de concurs pana la unu (386, 385, 384...) Pentru ca strategia aceasta a dat roade si urcarile incepeau sa-si arate coltii mi-am promis mie sa merg pe urcari si sa alerg pe plat si coborari. Tot in capatul dealului dau o injuratura porcului de Craciun si mielului de Paste de ii bufneste pe toti care se aflau pe langa mine rasul. Macar sa ne simtim bine la maraton, nu?

Insa socoteala de deal nu se potriveste cu cea din vale... A urmat cea mai tare urcare din concurs, catre Cheile Gradistei Fundata. Anul acesta a fost ales un traseu prin padure fata de drumul forestier care merge pe drumul forestier. Pe urcarea asta aveai nevoei de ham si asigurare nu de bete de trekking :)

Senzatiile acestea de neputinta imi erau date si din cauza starii de stoarcere pe care o aveam. Chiar daca am baut 4 pahare de apa inainte de urcare, de la punctul de alimentare, tot nu aveam vlaga. Si e frustrant. Dar revenim la strategie... Pana la copacul ala trebuie sa numara pana la 100. De aici pana la urmatoarea schimbare de directie iar pana la 100.

Si uite asa ajung sus la complex unde este un nou punct de alimentare. Aici beau apa, niste ceai si repet aceeasi greseala. Bag lamaie cu portocala. De fapt chestia asta cu lamaia ca imi face rau mi-am dat seama abia la jumatatea Buclei 3 spre urcarea pe Gutanu. Dar vom reveni acolo...

De aici e numai plat si coborare pana jos. Imi dau seama ca sunt leguma cand sunt depasit din ce in ce mai mult de oameni pe care ii depaseam cand eram arbitru si alergam mai mult pe plat si cu ruperi de ritm. Si e frustrant...

Tot aici apar si primele semne de crampe. Iar pe coborarea finala a Buclei 2 ma buseste. Motiv pentru care reduc viteza de ma putea intrece si un melc. Aici il prind pe Marius care avea si el aceeasi probleme ca mine. Si ne punem pe vorba, uitand astfel de problemele noastre cu crampele mai ales ca a aparut asfaltul si trebuie sa dam si noi bine la poze :)

Aici renunt la portocala si iau in schimb morcov si cascaval. Insa la lamaie nu renut ca doar nu m-am desteptat.  Cand tu te pregatesti sa pleci in Bucla 3 unde stii ca e urcarea nenorocita spre Gutanu, altii termina maratonul. Ei se bucura tu te chinui. Si e frustrant...

Urmeaza Bucla 3 si urcarea spre Varful Bisericutii. Si din vale se aud urale pentru cei care termina. Si ca sa uit de momentele astea fac ceea ce am facut tot maratonul pana acum, numar. De la 1 la 100. Cred ca ajung pe la 5000 cu seriile de 1 la 100.
Si ajung in sfarsit in capatul pantei. Urmeaza o poteca care era ideala de alergat. Inima nu bate tare, plamanii trag aer binisor, picioarele dor dar suportabil insa nu am vlaga. Nu pot sa trag si nu stiu de ce. Si iar e frustrant...

Daca tot maratonul nu m-am oprit deloc, in urmatoarul punct de alimentare, la bunica din deal, m-am asezat pe scaun. Si nu mai vroiam sa ma ridic. Insa m-am uitat la bunica si daca dansa poate sa urce si sa coboare zilnic panta catre casa sa, eu trebuie sa pot.

Si ma ridic, si poteca este ideala de alergat si nu stiu de unde imi vine forat sa o alerga. Acum nu va ganditi ca sunt Usain Bolt, dar o alerg usor :) Inca odata mi se dovedeste ca intre km 30 si km 35 imi este cel mai greu, mai ales ca pana la soseaua de pe Valea Bengaleasa nu pot decat sa cobor panta cu viteza mecului baut.

Ajungand la sosea imi vine din nou sa imi bag picioarele, sa nu mai urc la Gutanu si sa o iau agale pe strada pana la finish. Insa Marius vine din spate si ma intreaba ce fac, si ma determina sa urca la Gutanu. Ma intreaba daca am mai fost acolo, ii raspund ca nu, iar el imi spune ca azi ar fi o ocazie ideala sa ajung acolo.

Inainte de urcare este un ultim punct de alimentare. Aici imi dau seama ca lamaia a fost moartea mea si renunt la ea, inlocuind-o cu banana. Aici ne strangem un grup de vreo 10 baieti care cu greu ne pornim la deal. Si parca fiind mai multi urcarea trece mai usor. Din 100 in 100 metrii urcarii se consuma si ajung la Gutanu cu ultimele farame de energie.

Aici din semne ii intreb pe baietii din post daca de aici s-a terminat si e numai coborare pana la final. Bananele isi fac efectul si nu mai sunt chiar mort, sunt zombie si incet, incet alerg. Din spate il prind pe Marius. Cu el m-am tot intrecut tot maratonul si acum pe ultimii 4 km decidem de comun acord sa trecem impreuna linia de sosire. Aveam amandoi crampe, eram terminati si am legat conversatii ca sa treaca timpul si sa ajungem la finish. Si asa podiumul l-am pierdut :))

Aici urmeaza cea mai tare faza a maratonului...
Pe poteca era o baba cu vacile la pascut. Noi ne grabeam, dar vacile erau pe poteca. In stanga vale, in dreapta versant asa ca nu aveam ce sa facem decat sa manam vacile :)) Gasim noi  o bresa si reusim sa le depasim.. E aic e partea funny... Din spate veneau alergatori care vroiau o clasare mai buna, vacile erau in spatele nostru si nu aveau pe unde sa treaca si ca sa nu fim loviti de ele am fost nevoiti sa alergam si noi. Si uite cum pe ultimii km ai EcoMarathonului sunt alergat de vaci :)))

Si iata ca ajungem la asfalt si in incurajarile oamenilor ne punem pe alergat ultimii metri ai maratonului si terminam impreuna in 7 h:17 min. Asta inseamna ca mi-am imbunatatit rezultatul de la maratoanele din 2011. Ca as fi putut ajunge mai devreme nu voi stii ncicodata, iar timpul sa-l dau inapoi ca sa nu mai lenevesc pe ultimii km de coborare nu mai pot sa-l dau inapoi.

Ca un epilog al acestui superb maraton, seara s-a prelungit pana tarziu in noapte la foc de tabara si cantece de chitara alaturi de CPNT. A fost de vis! Chiar daca ma miscam mai incet ca tataie a meritat tot efortul chiar si numai pentru clipele aceastea.

Si mi-am dat seama de un lucru: durerea maratoanelor e buna... Te face mai uman!

Acum la final am sa spun doar atat:
- Eco Marathon e o experienta unica pe care nu am sa o uit niciodata. Organizarea a fost perfecta, in conditiile in care 800 de oameni s-au aliniat la start si , din cate stiu, nu au fost incidente. siu asta spune multe... Ma bucur enorm ca am reusit sa ajut si eu, cei drept foarte putin, la organizarea acestuio concurs, numarandu-ma cu Echipmont printre sponsorii concursului;
- trebuie sa mai lucrez la capitolul greutate si sa mai dau jos din ea. E greu sa cari dupa tine un sac in fata in conditiile in care cu 2 saptamani inainte cantarul era nedumerit daca sa rata greutatea cu 2sau cu 3 cifre;
- trebuie sa mai umblu la psihic si sa nu mai las oamenii sa ma depaseasca asa usor. Cum simteam sca sunt luat de iepure, nu suportam si ii lasam pe cei din spatele meu sa ma depaseasca.
- Eco Marathon mi-a demonstrat ca n-am murit chiar daca nu m-am antrenat cat as fi vrut eu. Spun asat pentru ca mi-am imbunatatit timpul scos la maratoane fata de anul trecut. Iar carcotasilor care nu isi misca deloc curul de pe canapea si li se pare ca 7 h:17min este enorm, ii astept langa mine la startul urmatorului maraton.

Cat despre urmatorul maraton... Hercules, pazaea ca vin!