Unde: Muntii Cernei
Cand: 26.05.2012
Cine: Vali
Toata saptamana dinaintea maratonului a turnat cu galeata in toata tara... Mai toarna si acum dar asta este alta treaba:)
In masina cu noi a fost si Adi Rachita, iar pe drum faceam haz de necaz deoarece noi ne indreptam in zona in care cerul era cel mai negru si ploua cu spume.
Ajungem pe la 10 seara in Herculane si dupa ce ne cazam mergem sa ridicam pachetul de concurs. Avand in vedere vremea care ne tot ameninta l-am intrebat pe Alin Tanase daca este noroi pe traseu. A ras si mi-a transmis ca o sa vad eu maine...
Si uite cum dimineata ne prinde la start-ul editiei 2012 a Hercules Maraton. Ma astepta sa fie mai putina lume dar nu a fost chiar asa. Totusi crema era prezenta : Suca, Radu, Balanel, Adi Bostan...
Nu stiu de ce, dar m-am indreptat catre linia de start cu emotii... Cred ca generate de necunoasterea starii traseului nu de eventuala mea clasare in clasament :)
M-am asezat strategic langa Suca cu care am si schimbat cateva cuvinte. De altfel m-a felicitat ca am batut drumul pana acolo avand in vedere ploaia ce a fost. I-am spus ca distractia e mare de aceea am venit. Si a fost ca un declic pentru amandoi. El a avut o revelatie facand unul din cele mai bune maratoane si eu am scapat de emotii. Pentru ca asta e cel mai important la astfel de evenimente.. nu locul in clasament, nu timpul obtinut ci DISTRACTIA.
10,9,8... START si toata lumea zboara. Pentru ca in astfel de momente de simti liber si uiti de orice grija. Nu stiu de ce dar pe asfalt alerg cot la cot cu Suca si cu Adi Valean. Cred ca au incetinit ei ritmul nu ca l-as fi imbunatatit eu :).
Dupa portiunea de asfalt urmeaza podul peste Cernea si urcarea spre Dobraia. De aici se intra numai pe forestier si in cap ai gandul ca te vei afunda in noroi. Insa nu este deloc asa poteca comportandu-se chiar bine. La inceputul maratonului mi-am facut o strategie: pe urcari sa merg, iar pe plat si coborare sa alerg, sau cel putin sa incerc :)
Urcare decurge normal intr-un ritm destul de crescut, dar important este ca ma simt bine. Simt ceva plumb in gambe, cred ca de la portiunea de asfalt unde am dat cam tare, dar e ok. La un moment dat il vad pe Istvan care ne redirectiona pe traseu sa nu o luam spre coborare. Cum ma simteam bine fac o gluma si il intreb daca pot sa ma intorc la final acum :)
In punctul de alimentare de la Cracul Teiului ajung destul de bine unde bag doar ceva apa si iau o felie de mar. Am vazut in pozele de la maraton ca Greucenii se opresc aici doar pentru apa si atat. la urmatorul maraton o sa fac si eu asa. Se castiga pozitii importante in acest mod.
La Dobraia ajung in 50 min ceea ce nu stiu cat inseamna... Important e ca ma simt bine si pana acum ma si distrez. De aici teoretic e o curba de nivel si coborare pana la Bogaltin. Spun teoretic pentru ca sunt cateva urcusuri si coborasuri carora le aduci aminte de sfinti, Pastele mamii lor si altele de gen...
Daca pana la Dobraia noroiul a fost acceptabil de acum se schimba treaba... Mai greu e cu prima balta si cu prima apa la picioare. Ca asa e in viata: prima oara e cel mai greu dupa care te obisnuiesti. Tinand cont de ce am scris mai devreme, din domnisoara ce eram care incerca sa ocoleasca baltile, m-am transformat intr-un porc care intra prin toate. Ce pana mea!
Surprinzator pentru mine pe portiunea asta am alergat destul de bine chiar reusind sa intrec ceva concurenti. De altfel am aflat despre mine ca daca maratonul s-ar termina la Km 18 sau 20 ar fi cool. Dar cum am venit la munca de jos trebuie sa trag.
In Bogaltin ajung in 2.30 ore in ciuda noroiului d epe traseu. Adica aceelasi timp ca anul trecut, ceea ce e bine. Tot aici o prind de pe urma pe Coco cu care schimb cateva vobre. Cred ca a mers ea ma incet de aceea am prins-o :)
Dupa revitalizarea de vigoare le zic la niste sateni care se uitau la noi ca la urs ca "dracu m-a pus sa vin aici" ceea ce ii face sa se prapadeasca de ras. Insa pe mine ma cam luase morcovu cu tot cu vanator.
Urmeaza una dintre cele mai nenorocite urcari de la maratoanele montane si anume Bogaltin - Saua Ciumerna. O mica panta de 600 m diferenta de nivel intinsa pe 6 km. Pentru carcotasi e cam de la 1400 la 2000 de la Sinaia. Insa nu pe Drumul de Vara ci pe Carp ;)
Explicatie: Prin jurnalele mele la maratoane o sa vedeti ca fac referire la carcotasi. Cine sunt acestia? Sunt amici de ai mei care cand aud ca am fost la cate un maraton ma intreaba daca le-am parcurs cu masina sau cu avionul sau ca ce timp mult am scos. Pe scurt incep cu caterinca. Ii astept la startul urmatorului maraton :)
Revenim... Urcarea asta e criminala. Isi bate joc de tine. De ce? Pentru ca imi arata limitele de grasan ce stau la birou si pe cele umane. Se joaca cu nervii tai si aici e una din bataliile pe care le dai. Cauti subtertipuri ca sa faci mintea sa nu se gandesca la efort in conditiile in care toate simturile sunt la cotele de avarii. Exemplu personal: la jumatatea urcarii, la punctul de alimentare Fantana Babii, am vrut sa abandonez si sa-mi bag picioarele. Dar punctul asta e asezat la km 21. Pai daca te intorci inapoi tot 21 km faci, deci 42 km in total, deci un maraton. Asa ca singura solutie e sa-i dai inainte si sa te chinui. Pai cum sa nu o futi in gura?!?
Stiind ca de aici urmatorul punct de alimentare este la Inelet adica peste 10 km, iau niste apa intro sticla ca sa am pe traseu. Surprinzator pana aici nu ne-a plouat deloc in ciuda codului galben, portocaliu, albastru anuntat pentru ziua de sambata.
La iesirea din padure, in gol alpin, ceata isi faca simtita aparitia. Adica esti intr-un mare lapte si nu vezi mai incolo de 5 metri. Plus ca mai si burinteaza. Deci e timpul sa punem geaca pe care credeam ca am carat-o degeaba pana aici si fesul in cap. Coafura rezista! :)
Intr-ul fel a fost misto bucata asta cu ceata pentru ca nu vezi pana unde mai ai sa ajungi, nu vezi haurile de sub tine, dar e naspa ca nu vezi peisaj. Ceea ce muntii Cernei au ce sa-ti arate. Dupa 4.30 ore de la start ajung in punctul cel mai inalt al traseului, in saua Ciumerna, la km. 26. Salut baietii din punctul de control si urmeaza o curba de nivel + coborare prin ceata deasa pana la Inelet. Daca anul trecut pe aici am fost foarte bine, acum am fost mai rezervat avand in vedere burnita si alunecarea pietrelor.
Dar a fost tare pe aici pentru ca am fost doar eu cu mine. Cand ma depasit un concurent m-am bucurat ca am mai vazut si eu om pe traseu. In padure de altfel mi s-a intamplat ce va funny. Horcaiam eu intr-o alergare pe o poteca cand urmeaza o curba dupa un copac. Dupa ce iau curba vad o silueta neagra si m-am speriat de m-am cacat pe mine. Prin ceata aia am crezut ca e o fantoma, si ca am pus-o aici raman. Cand, de fapt era o radacina de copac cazut. Ca sa va dati seama cum eram cu caputu' in momentele alea... :))
Aproape de Inelet, am iesit din ceata respectiva si mi s-a deschis perspectiva spre muntii Mehedinti. Care sub atmosfera aceea ploiasa si mohorata cu aburul care iesea din padure mi-a prezentat un peisaj incerdibil. Numai si pentru asta a meritat sa ma rup pana aici.
Dupa 5.30 ore ajung in punctul de alimentare de la Inelet unde ma intalnesc cu Elena lui Suca ce era voluntara aici. Prezenta ei m-a bucurat pentru ca nu ma asteptam sa o intalnesc acolo. Respectele mele pentru ea avand in vedere ca joaca rolul de barza in perioada asta :)
Multumesc Elena pentru incurajarile pe care mi le-ai dat si sa fiti sanatoase amandoua!
De aici mai sunt 13 km de maraton, insa e partea cea mai perversa a lui. E cheia acestui maraton. Sunt portiuni unde poteca este super alergabila, insa ochii vad, inima cere insa picioarele nu si nu. Si dai ascultare picioare. Ceea ce e naspa ca ti-aduce aminte cat de neputincios esti.
Insa aici te mai asteapta si alta provocare.. Pe traseu e prezenta Mama Noroiului. Dar cum eram obisnuit nu mi-a pasat si am dat prin el. Si asa eram ca un porc. Ce mai conta acolo 1 tona de noroi. Concluzia e ca n-am sa vizitez Techirghiolul prea curand :)
Km trec cu greu dar ajung intr-un final la Dobraia dupa ce pe ultima suta de metri depasesc 3 concurenti. De aici urmeaza numia coborare pana la final. De fapt e pravalire dar ce mai conteaza. Dau drumul la picioare ca scap odata de chinul asta la care nu m-a pus nimeni sa particip. Dar partea tare e ca imi place si apropierea finalului iti da energii nebanuite.Sunt depasit de un baiat si o fata pe ultimii doi km dar nu are sens sa ma enervez pentru ca eu am venit la distractie.
Si uite ca apare si poienita de la finish unde imi traiesc momentul meu de glorie cand toata lumea ma aplauda. Primesc medalia de finisher care imi demonstreaza ca n-am murit plus felicitarile unor oameni pe care ii respect foarte mult.
Multumesc mult Suca, Radu, Sis-elor, Adi Bostan, Adi Rachita! Datorita voua am ajuns si eu maratonist!
Seara s-a incheiat cu o bere bauta cu oamenii cu care te intlnesti pe la maratone si cu care parca te cunosti de o viata. Origanizarea a fost superba! Felicitari tuturor voluntarilor care au preferat sa stea in frig si in ploaie pe traseu sa vegheze la buna desfasurare a Hercules precum si Geninei si lui Alin. Fara voi, toti, concursul acesta n-ar fi existat!
Nopatea n-am reusit sa dorm foarte bine mai ales ca mi-am luat si vagoane de pumni de la Froch :) dar experienta Hercules Maraton este unica si nu regret o secunda ca am participat la ea.
Pana la proxima intalnire ne vedem pe creste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu