Traseu: Caminul Alpin - Poiana Costilei - Pichetul Rosu (triunghi rosu); Pichetul Rosu - Cab. Poiana Izvoarele (banda rosie) ; Cab. Poiana Izvoarele - Cab. Diham (cruce albastra); Cab. Diham - Cab. Gura Diham (triunghi albastru) ; Cab. Gura Diham - Caminul Alpin (trocarici + asfalt
)Participanti: Anca si eu
Salut prieteni,
Va supun atentiei o tura de relaxare facuta in muntii nostrii dragi pentru limpezirea mintii si a sufletului.
Duminica dimineata ma trezesc cu speranta ca vremea nu va semana cu cea din Anglia avand o dorinta mare de duca...
Insa socoteala din vis nu se potriveste cu cea din realitate si dimineata la 7.00 turna cu galeata in Baicoi. Dupa lungi parlamentari intr-un final nedecidem sa plecam in jurul orei 11.00 ne decidem sa plecam. In graba plecarii am uitat aparatul foto acasa, asa ca, din pacate, nu va pot pune si poze din aceasta calatorie
.La 12.30 ajungem la Caminul Alpin si norii se jucau foarte frumos in jurul Caraimanului si Costilei producand niste imagini exceptionale.
Ne echipam si pornim incet pe Plaiul Munticelului, urmarind marcajul triunghi rosu, usor intrand in imparatia padurii si respirand aerul care te curata de toate grijile. Atmosfera era umeda si foarte placuta. Deseori soarele isi trimitea razele printre nori si jocul luminii era mirific.
Vremea era nesperat de placuta si sincer mi-ar fi parut extrem de rau daca nu as fi venit la munte. Pauzele lungi si dese cheia marilor succese a fost si deviza noastra deoarece nu ne grabea nimeni, astfel am reusit sa simtim mai bine atmosfera de liniste ce ne inconjura.
Am vazut si soricei de padure, si apropos de acestia mi s-a parut foarte interesant modul lor de deplasare. Ca sa coboare efectiv se rostogoleau
. Daca as fi vazut unul singur as fi zis ca sunt nebun, dar cand il vezi si pe al doilea...Inainte de a iesi in Poiana Costilei ne-am intalnit cu un domn Marian din Bucuressti care ne-a povestit aventurile sale pe munte astfel timpul si drumul au trecut foarte usor si relaxant.
In Poiana Costilei totul era sub amenintarea ploii ce statea sa inceapa plafonul de nori aflandu-se undeva la 1500m si nu am reusit sa vedem adevarata maretie a Costilei. dar asta nu ne-a impedicat sa fim bucurosi ce ne aflam in mijlocul naturii.
Dupa o mica pauza in care ne-am hidratat am continuat marcajul TR cu destinatia Pichetul Rosu. Din pacate, domnul Marian, caruia ii multumesc foarte mult pentru timpul petrecut cu dansul, a decis sa coboare in Valea Cerbului pe poteca ce pleaca din dreptul Casei de Vanatoare Coltii Morarului deoarec se grebea sa ajunga la Bucuresti.
Ne luam ramas-bun, continuand traseul nostru, si aproape de iesirea in Poiana Pichetul Rosu a inceput sa ploua si am decis sa ne indreptam spre Poiana Izvoarele cu speranta ca ploia se va opri si vom continua spre cab. Diham.
Vremea ne joaca feste si cand am ajuns in dreptul cabanei ploia s-a oprit. Mare mi-a fost bucuria cand am vazut jocul norilor asupra Baiului si Bucegilor, incarcadu-am de energie.
Anca era putin obosita dar am reusit sa o conving sa continuam traseul nostru pana la Diham. Pentru mine a fost o placere sa vad ca norii se lasau si drumul dinspre Poiana Izvoarele si Diham l-am trecut prin padurea plina de ceata, care creea o atmosfera spookie.
La iesirea din padure am intalnit o truma de vaci pazita de 6 catelusi. Cand i-am vazut prima data prin ceata mi s-a parut ca sunt imensi si ca ne vor manca insa erau foarte jucausi. Era unul negru care se lipea de tine si statea la mangaiat, bucurandu-ne de voiosia lui.
Intre timp ploia s-a intetit si am decis sa intram la Diham sa schimbam hainele cu unele uscate.
Dupa ce am stat putin la cabana am decis sa coboram la Gura Diham urmand traseul triunghi albastru din saua Baiului.
Am simtit si eu prin ce au trecut concurentii la Maraton 7500 Bucegi deoarece coborarea din saua Baiului am facut-o in 30 min. Motivul: Ancai ii este frica foarte mare de urs si efectiv ma alergat prin padure :). Situatia a fost accentuata si din cauza faptului ca in padure era destul de intuneric din cauza plafonului de nori care era destul de jos.
Intr-un final am ajuns la Gura Diham si am avut parte si de o surpriza placuta. In graba echiparii am uitat portofelul in masina, insa nenea de pe trocarici ne-a luat pana la bariera de intrare in Valea Cerbului fara bani. DA. M-am mirat si eu prima oara, dar daca omul s-a oferit... Puteam sa-l refuz? :)
Dupa 6 ore de traseu ajungem din nou la masina si astfel am incheiat o zi foarte placuta la munte care mi-a aratat ca ploaia are frumusetea ei la munte.
De fapt, muntele este frumos pe orice vreme important este cum il privim noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu