Unde: Muntii Cernei
Cand: 26.05.2012
Cine: Vali
Toata saptamana dinaintea maratonului a turnat cu galeata in toata tara... Mai toarna si acum dar asta este alta treaba:)
In masina cu noi a fost si Adi Rachita, iar pe drum faceam haz de necaz deoarece noi ne indreptam in zona in care cerul era cel mai negru si ploua cu spume.
Ajungem pe la 10 seara in Herculane si dupa ce ne cazam mergem sa ridicam pachetul de concurs. Avand in vedere vremea care ne tot ameninta l-am intrebat pe Alin Tanase daca este noroi pe traseu. A ras si mi-a transmis ca o sa vad eu maine...
Si uite cum dimineata ne prinde la start-ul editiei 2012 a Hercules Maraton. Ma astepta sa fie mai putina lume dar nu a fost chiar asa. Totusi crema era prezenta : Suca, Radu, Balanel, Adi Bostan...
Nu stiu de ce, dar m-am indreptat catre linia de start cu emotii... Cred ca generate de necunoasterea starii traseului nu de eventuala mea clasare in clasament :)
M-am asezat strategic langa Suca cu care am si schimbat cateva cuvinte. De altfel m-a felicitat ca am batut drumul pana acolo avand in vedere ploaia ce a fost. I-am spus ca distractia e mare de aceea am venit. Si a fost ca un declic pentru amandoi. El a avut o revelatie facand unul din cele mai bune maratoane si eu am scapat de emotii. Pentru ca asta e cel mai important la astfel de evenimente.. nu locul in clasament, nu timpul obtinut ci DISTRACTIA.
10,9,8... START si toata lumea zboara. Pentru ca in astfel de momente de simti liber si uiti de orice grija. Nu stiu de ce dar pe asfalt alerg cot la cot cu Suca si cu Adi Valean. Cred ca au incetinit ei ritmul nu ca l-as fi imbunatatit eu :).
Dupa portiunea de asfalt urmeaza podul peste Cernea si urcarea spre Dobraia. De aici se intra numai pe forestier si in cap ai gandul ca te vei afunda in noroi. Insa nu este deloc asa poteca comportandu-se chiar bine. La inceputul maratonului mi-am facut o strategie: pe urcari sa merg, iar pe plat si coborare sa alerg, sau cel putin sa incerc :)
Urcare decurge normal intr-un ritm destul de crescut, dar important este ca ma simt bine. Simt ceva plumb in gambe, cred ca de la portiunea de asfalt unde am dat cam tare, dar e ok. La un moment dat il vad pe Istvan care ne redirectiona pe traseu sa nu o luam spre coborare. Cum ma simteam bine fac o gluma si il intreb daca pot sa ma intorc la final acum :)
In punctul de alimentare de la Cracul Teiului ajung destul de bine unde bag doar ceva apa si iau o felie de mar. Am vazut in pozele de la maraton ca Greucenii se opresc aici doar pentru apa si atat. la urmatorul maraton o sa fac si eu asa. Se castiga pozitii importante in acest mod.
La Dobraia ajung in 50 min ceea ce nu stiu cat inseamna... Important e ca ma simt bine si pana acum ma si distrez. De aici teoretic e o curba de nivel si coborare pana la Bogaltin. Spun teoretic pentru ca sunt cateva urcusuri si coborasuri carora le aduci aminte de sfinti, Pastele mamii lor si altele de gen...
Daca pana la Dobraia noroiul a fost acceptabil de acum se schimba treaba... Mai greu e cu prima balta si cu prima apa la picioare. Ca asa e in viata: prima oara e cel mai greu dupa care te obisnuiesti. Tinand cont de ce am scris mai devreme, din domnisoara ce eram care incerca sa ocoleasca baltile, m-am transformat intr-un porc care intra prin toate. Ce pana mea!
Surprinzator pentru mine pe portiunea asta am alergat destul de bine chiar reusind sa intrec ceva concurenti. De altfel am aflat despre mine ca daca maratonul s-ar termina la Km 18 sau 20 ar fi cool. Dar cum am venit la munca de jos trebuie sa trag.
In Bogaltin ajung in 2.30 ore in ciuda noroiului d epe traseu. Adica aceelasi timp ca anul trecut, ceea ce e bine. Tot aici o prind de pe urma pe Coco cu care schimb cateva vobre. Cred ca a mers ea ma incet de aceea am prins-o :)
Dupa revitalizarea de vigoare le zic la niste sateni care se uitau la noi ca la urs ca "dracu m-a pus sa vin aici" ceea ce ii face sa se prapadeasca de ras. Insa pe mine ma cam luase morcovu cu tot cu vanator.
Urmeaza una dintre cele mai nenorocite urcari de la maratoanele montane si anume Bogaltin - Saua Ciumerna. O mica panta de 600 m diferenta de nivel intinsa pe 6 km. Pentru carcotasi e cam de la 1400 la 2000 de la Sinaia. Insa nu pe Drumul de Vara ci pe Carp ;)
Explicatie: Prin jurnalele mele la maratoane o sa vedeti ca fac referire la carcotasi. Cine sunt acestia? Sunt amici de ai mei care cand aud ca am fost la cate un maraton ma intreaba daca le-am parcurs cu masina sau cu avionul sau ca ce timp mult am scos. Pe scurt incep cu caterinca. Ii astept la startul urmatorului maraton :)
Revenim... Urcarea asta e criminala. Isi bate joc de tine. De ce? Pentru ca imi arata limitele de grasan ce stau la birou si pe cele umane. Se joaca cu nervii tai si aici e una din bataliile pe care le dai. Cauti subtertipuri ca sa faci mintea sa nu se gandesca la efort in conditiile in care toate simturile sunt la cotele de avarii. Exemplu personal: la jumatatea urcarii, la punctul de alimentare Fantana Babii, am vrut sa abandonez si sa-mi bag picioarele. Dar punctul asta e asezat la km 21. Pai daca te intorci inapoi tot 21 km faci, deci 42 km in total, deci un maraton. Asa ca singura solutie e sa-i dai inainte si sa te chinui. Pai cum sa nu o futi in gura?!?
Stiind ca de aici urmatorul punct de alimentare este la Inelet adica peste 10 km, iau niste apa intro sticla ca sa am pe traseu. Surprinzator pana aici nu ne-a plouat deloc in ciuda codului galben, portocaliu, albastru anuntat pentru ziua de sambata.
La iesirea din padure, in gol alpin, ceata isi faca simtita aparitia. Adica esti intr-un mare lapte si nu vezi mai incolo de 5 metri. Plus ca mai si burinteaza. Deci e timpul sa punem geaca pe care credeam ca am carat-o degeaba pana aici si fesul in cap. Coafura rezista! :)
Intr-ul fel a fost misto bucata asta cu ceata pentru ca nu vezi pana unde mai ai sa ajungi, nu vezi haurile de sub tine, dar e naspa ca nu vezi peisaj. Ceea ce muntii Cernei au ce sa-ti arate. Dupa 4.30 ore de la start ajung in punctul cel mai inalt al traseului, in saua Ciumerna, la km. 26. Salut baietii din punctul de control si urmeaza o curba de nivel + coborare prin ceata deasa pana la Inelet. Daca anul trecut pe aici am fost foarte bine, acum am fost mai rezervat avand in vedere burnita si alunecarea pietrelor.
Dar a fost tare pe aici pentru ca am fost doar eu cu mine. Cand ma depasit un concurent m-am bucurat ca am mai vazut si eu om pe traseu. In padure de altfel mi s-a intamplat ce va funny. Horcaiam eu intr-o alergare pe o poteca cand urmeaza o curba dupa un copac. Dupa ce iau curba vad o silueta neagra si m-am speriat de m-am cacat pe mine. Prin ceata aia am crezut ca e o fantoma, si ca am pus-o aici raman. Cand, de fapt era o radacina de copac cazut. Ca sa va dati seama cum eram cu caputu' in momentele alea... :))
Aproape de Inelet, am iesit din ceata respectiva si mi s-a deschis perspectiva spre muntii Mehedinti. Care sub atmosfera aceea ploiasa si mohorata cu aburul care iesea din padure mi-a prezentat un peisaj incerdibil. Numai si pentru asta a meritat sa ma rup pana aici.
Dupa 5.30 ore ajung in punctul de alimentare de la Inelet unde ma intalnesc cu Elena lui Suca ce era voluntara aici. Prezenta ei m-a bucurat pentru ca nu ma asteptam sa o intalnesc acolo. Respectele mele pentru ea avand in vedere ca joaca rolul de barza in perioada asta :)
Multumesc Elena pentru incurajarile pe care mi le-ai dat si sa fiti sanatoase amandoua!
De aici mai sunt 13 km de maraton, insa e partea cea mai perversa a lui. E cheia acestui maraton. Sunt portiuni unde poteca este super alergabila, insa ochii vad, inima cere insa picioarele nu si nu. Si dai ascultare picioare. Ceea ce e naspa ca ti-aduce aminte cat de neputincios esti.
Insa aici te mai asteapta si alta provocare.. Pe traseu e prezenta Mama Noroiului. Dar cum eram obisnuit nu mi-a pasat si am dat prin el. Si asa eram ca un porc. Ce mai conta acolo 1 tona de noroi. Concluzia e ca n-am sa vizitez Techirghiolul prea curand :)
Km trec cu greu dar ajung intr-un final la Dobraia dupa ce pe ultima suta de metri depasesc 3 concurenti. De aici urmeaza numia coborare pana la final. De fapt e pravalire dar ce mai conteaza. Dau drumul la picioare ca scap odata de chinul asta la care nu m-a pus nimeni sa particip. Dar partea tare e ca imi place si apropierea finalului iti da energii nebanuite.Sunt depasit de un baiat si o fata pe ultimii doi km dar nu are sens sa ma enervez pentru ca eu am venit la distractie.
Si uite ca apare si poienita de la finish unde imi traiesc momentul meu de glorie cand toata lumea ma aplauda. Primesc medalia de finisher care imi demonstreaza ca n-am murit plus felicitarile unor oameni pe care ii respect foarte mult.
Multumesc mult Suca, Radu, Sis-elor, Adi Bostan, Adi Rachita! Datorita voua am ajuns si eu maratonist!
Seara s-a incheiat cu o bere bauta cu oamenii cu care te intlnesti pe la maratone si cu care parca te cunosti de o viata. Origanizarea a fost superba! Felicitari tuturor voluntarilor care au preferat sa stea in frig si in ploaie pe traseu sa vegheze la buna desfasurare a Hercules precum si Geninei si lui Alin. Fara voi, toti, concursul acesta n-ar fi existat!
Nopatea n-am reusit sa dorm foarte bine mai ales ca mi-am luat si vagoane de pumni de la Froch :) dar experienta Hercules Maraton este unica si nu regret o secunda ca am participat la ea.
Pana la proxima intalnire ne vedem pe creste!
joi, 31 mai 2012
marți, 8 mai 2012
Numaratoarea - EcoMarathon 2012
Unde: Moeciu de Sus
Cand: 05.05.2012
Cine :Vali
Poze: https://picasaweb.google.com/Ducacii/Ecomarathon201205052012?authuser=0&feat=directlink
De cand m-am lasat de arbitraj recunosc ca nu m-am mai antrenat ca inainte. In sensul in care in week-end nu mai alerg, dar o fac in timpul saptamanii. Insa imi lipsesc ruperile de ritm din timpul meciurilor, ceea ce se simte.
Tot aici recunosc ca iarna aceasta nu m-am antrenat cum ar trebui. De ce? Poate ca sunt puturos, poate ca nu am mai avut motivatie, poate ca nu am mai avut cu cine, poate pentru ca am fost plecat din tara. Daca as cauta as gasi n motive, insa ideea ramane aceeasi: nu am alergat cat am vrut eu.
Anul acesta mi-am propus sa particip si sa termin cel putin 5 maratoane montane. Voi participa la "clasice" cum sunt: EcoMarathon, Hercules, MPC, Ciucas. Stiu ca mai trebuie unul si din cate vad eu, miscarea maratoanelor montane a explodat in acest an si cu siguranta voi gasi unul aproape de casa. Cam asta ar fi targetul pe 2012. De ce? Pentru ca exista! Important este doar sa ma tina Seful Suprem sanataos si sa fiu in tara in aceea perioada.
EcoMarathon este primul din sezonul maratoanelor montane. Daca anul trecut nu am participat din motive obiective, acum nu mai aveam nici o scuza.
Ce e foarte tare la aceste maratoane montane este ca incet, incet legi prietenii si te bucuri sa te revezi cu oamenii respectivi. Chiar daca nu ii vezi decat poate maxim de 5-6 ori pe an ii simti destul de aproape. Oameni ca Alex, Radu, Bogdan, Alin, Silviu, Elena, Geanina, Balanel, Adi, lista putand continua, oameni pe care acum 3 ani nici nu stiam ca exista, sunt adevarate exemple de vointa si caracter. Si cea mai tare este senzatia de la start unde toti ne incurajam intre noi, ne uram succes si vointa.
Noi am ajuns aici de vineri seara si cum le cunoastem pe Sise le-am intrebat daca le putem ajuta. Iar ele au acceptat fara probleme. Multumesc Cornelia si Silvia pentru ocazia pe care mi-ati dat-o sa vad si cum este sa fii voluntar la un astfel de eveniment.
Dimineata vine cu emotiile sale si aleg sa mananc doar batoane energizante. Imi dau seama ca am emotii pentru ca dua 200 m de alergare la incalzire sunt transpirat tot.
Il vad pe Alex si imi dau seama ca ele este mai stresat ca mine. Si atunci ma relaxez. Daca el care s-a pregatit toata iarna este cu nervii intinsi la maxim, atunci eu n-am de ce. Eu am venit sa ma simt bine si atunci vreau sa fie fun.
10,9,8...3,2,1 START!
Alerg si ma simt bine si ii respect pe cei care sunt mai in varsta ca mine si alearga cot la cot cu mine. Dupa 4 km de semiplat urmeaza prima urcare, unde am momentul meu de glorie. Adica incep si depasesc o gramada din cei care au venit la Cross care sunt mai bine pregatiti pentru maratoanele de sosea.
Traseul pe Bucla 1 a fost misto nu numai din punct de vedere al peisajului. Daca vorbim strict de peisaj pot spune ca e demential. Bucegii, Piatra, Leaota arata intr-un fel de pe buclele EcoMarathonului.
Revenim... Bucla 1 a fost misto si datorita gagicilor de pe traseu :)). Erau unele din cele de la Cross care aratau intr-un fel si iti dadeau energia necesara sa continui.
Bucla 1 o termin in 1h:40 min ceea ce e un timp ok pentru mine. Si de aici incep sa fac numai greseli. la punctul de realimentare aleg sa mamanc numai lamaie si portocala. De obicei aceasta mancare este buna, dar pe soarele care era destul de arzator s-a dovedit o combinatie gresita. Pe urcarea ce incepe imediat din punctul de alimentare m-am stors ca o lamaie, pe care tocmai o mancasem.
Urcarea e destul de abrupta ca sa te puna pe spate si daca esti in deplinatatea capacitatilor fizice. Si cand o faci si deshidratat mintea ta incepe sa se gandeasca destul de serios la abandon. Pai cum sa facem asta? Ce ar zice lumea? :) Oameni suntem copii facem, asa ca Vali da-i la deal!
Si atunci mi-a venit o idee... Ce ar fi sa numar ca sa imi iau gandul de la prostii. Si prima data am numarat de la numarul meu de concurs pana la unu (386, 385, 384...) Pentru ca strategia aceasta a dat roade si urcarile incepeau sa-si arate coltii mi-am promis mie sa merg pe urcari si sa alerg pe plat si coborari. Tot in capatul dealului dau o injuratura porcului de Craciun si mielului de Paste de ii bufneste pe toti care se aflau pe langa mine rasul. Macar sa ne simtim bine la maraton, nu?
Insa socoteala de deal nu se potriveste cu cea din vale... A urmat cea mai tare urcare din concurs, catre Cheile Gradistei Fundata. Anul acesta a fost ales un traseu prin padure fata de drumul forestier care merge pe drumul forestier. Pe urcarea asta aveai nevoei de ham si asigurare nu de bete de trekking :)
Senzatiile acestea de neputinta imi erau date si din cauza starii de stoarcere pe care o aveam. Chiar daca am baut 4 pahare de apa inainte de urcare, de la punctul de alimentare, tot nu aveam vlaga. Si e frustrant. Dar revenim la strategie... Pana la copacul ala trebuie sa numara pana la 100. De aici pana la urmatoarea schimbare de directie iar pana la 100.
Si uite asa ajung sus la complex unde este un nou punct de alimentare. Aici beau apa, niste ceai si repet aceeasi greseala. Bag lamaie cu portocala. De fapt chestia asta cu lamaia ca imi face rau mi-am dat seama abia la jumatatea Buclei 3 spre urcarea pe Gutanu. Dar vom reveni acolo...
De aici e numai plat si coborare pana jos. Imi dau seama ca sunt leguma cand sunt depasit din ce in ce mai mult de oameni pe care ii depaseam cand eram arbitru si alergam mai mult pe plat si cu ruperi de ritm. Si e frustrant...
Tot aici apar si primele semne de crampe. Iar pe coborarea finala a Buclei 2 ma buseste. Motiv pentru care reduc viteza de ma putea intrece si un melc. Aici il prind pe Marius care avea si el aceeasi probleme ca mine. Si ne punem pe vorba, uitand astfel de problemele noastre cu crampele mai ales ca a aparut asfaltul si trebuie sa dam si noi bine la poze :)
Aici renunt la portocala si iau in schimb morcov si cascaval. Insa la lamaie nu renut ca doar nu m-am desteptat. Cand tu te pregatesti sa pleci in Bucla 3 unde stii ca e urcarea nenorocita spre Gutanu, altii termina maratonul. Ei se bucura tu te chinui. Si e frustrant...
Urmeaza Bucla 3 si urcarea spre Varful Bisericutii. Si din vale se aud urale pentru cei care termina. Si ca sa uit de momentele astea fac ceea ce am facut tot maratonul pana acum, numar. De la 1 la 100. Cred ca ajung pe la 5000 cu seriile de 1 la 100.
Si ajung in sfarsit in capatul pantei. Urmeaza o poteca care era ideala de alergat. Inima nu bate tare, plamanii trag aer binisor, picioarele dor dar suportabil insa nu am vlaga. Nu pot sa trag si nu stiu de ce. Si iar e frustrant...
Daca tot maratonul nu m-am oprit deloc, in urmatoarul punct de alimentare, la bunica din deal, m-am asezat pe scaun. Si nu mai vroiam sa ma ridic. Insa m-am uitat la bunica si daca dansa poate sa urce si sa coboare zilnic panta catre casa sa, eu trebuie sa pot.
Si ma ridic, si poteca este ideala de alergat si nu stiu de unde imi vine forat sa o alerga. Acum nu va ganditi ca sunt Usain Bolt, dar o alerg usor :) Inca odata mi se dovedeste ca intre km 30 si km 35 imi este cel mai greu, mai ales ca pana la soseaua de pe Valea Bengaleasa nu pot decat sa cobor panta cu viteza mecului baut.
Ajungand la sosea imi vine din nou sa imi bag picioarele, sa nu mai urc la Gutanu si sa o iau agale pe strada pana la finish. Insa Marius vine din spate si ma intreaba ce fac, si ma determina sa urca la Gutanu. Ma intreaba daca am mai fost acolo, ii raspund ca nu, iar el imi spune ca azi ar fi o ocazie ideala sa ajung acolo.
Inainte de urcare este un ultim punct de alimentare. Aici imi dau seama ca lamaia a fost moartea mea si renunt la ea, inlocuind-o cu banana. Aici ne strangem un grup de vreo 10 baieti care cu greu ne pornim la deal. Si parca fiind mai multi urcarea trece mai usor. Din 100 in 100 metrii urcarii se consuma si ajung la Gutanu cu ultimele farame de energie.
Aici din semne ii intreb pe baietii din post daca de aici s-a terminat si e numai coborare pana la final. Bananele isi fac efectul si nu mai sunt chiar mort, sunt zombie si incet, incet alerg. Din spate il prind pe Marius. Cu el m-am tot intrecut tot maratonul si acum pe ultimii 4 km decidem de comun acord sa trecem impreuna linia de sosire. Aveam amandoi crampe, eram terminati si am legat conversatii ca sa treaca timpul si sa ajungem la finish. Si asa podiumul l-am pierdut :))
Aici urmeaza cea mai tare faza a maratonului...
Pe poteca era o baba cu vacile la pascut. Noi ne grabeam, dar vacile erau pe poteca. In stanga vale, in dreapta versant asa ca nu aveam ce sa facem decat sa manam vacile :)) Gasim noi o bresa si reusim sa le depasim.. E aic e partea funny... Din spate veneau alergatori care vroiau o clasare mai buna, vacile erau in spatele nostru si nu aveau pe unde sa treaca si ca sa nu fim loviti de ele am fost nevoiti sa alergam si noi. Si uite cum pe ultimii km ai EcoMarathonului sunt alergat de vaci :)))
Si iata ca ajungem la asfalt si in incurajarile oamenilor ne punem pe alergat ultimii metri ai maratonului si terminam impreuna in 7 h:17 min. Asta inseamna ca mi-am imbunatatit rezultatul de la maratoanele din 2011. Ca as fi putut ajunge mai devreme nu voi stii ncicodata, iar timpul sa-l dau inapoi ca sa nu mai lenevesc pe ultimii km de coborare nu mai pot sa-l dau inapoi.
Ca un epilog al acestui superb maraton, seara s-a prelungit pana tarziu in noapte la foc de tabara si cantece de chitara alaturi de CPNT. A fost de vis! Chiar daca ma miscam mai incet ca tataie a meritat tot efortul chiar si numai pentru clipele aceastea.
Si mi-am dat seama de un lucru: durerea maratoanelor e buna... Te face mai uman!
Acum la final am sa spun doar atat:
- Eco Marathon e o experienta unica pe care nu am sa o uit niciodata. Organizarea a fost perfecta, in conditiile in care 800 de oameni s-au aliniat la start si , din cate stiu, nu au fost incidente. siu asta spune multe... Ma bucur enorm ca am reusit sa ajut si eu, cei drept foarte putin, la organizarea acestuio concurs, numarandu-ma cu Echipmont printre sponsorii concursului;
- trebuie sa mai lucrez la capitolul greutate si sa mai dau jos din ea. E greu sa cari dupa tine un sac in fata in conditiile in care cu 2 saptamani inainte cantarul era nedumerit daca sa rata greutatea cu 2sau cu 3 cifre;
- trebuie sa mai umblu la psihic si sa nu mai las oamenii sa ma depaseasca asa usor. Cum simteam sca sunt luat de iepure, nu suportam si ii lasam pe cei din spatele meu sa ma depaseasca.
- Eco Marathon mi-a demonstrat ca n-am murit chiar daca nu m-am antrenat cat as fi vrut eu. Spun asat pentru ca mi-am imbunatatit timpul scos la maratoane fata de anul trecut. Iar carcotasilor care nu isi misca deloc curul de pe canapea si li se pare ca 7 h:17min este enorm, ii astept langa mine la startul urmatorului maraton.
Cat despre urmatorul maraton... Hercules, pazaea ca vin!
Cand: 05.05.2012
Cine :Vali
Poze: https://picasaweb.google.com/Ducacii/Ecomarathon201205052012?authuser=0&feat=directlink
De cand m-am lasat de arbitraj recunosc ca nu m-am mai antrenat ca inainte. In sensul in care in week-end nu mai alerg, dar o fac in timpul saptamanii. Insa imi lipsesc ruperile de ritm din timpul meciurilor, ceea ce se simte.
Tot aici recunosc ca iarna aceasta nu m-am antrenat cum ar trebui. De ce? Poate ca sunt puturos, poate ca nu am mai avut motivatie, poate ca nu am mai avut cu cine, poate pentru ca am fost plecat din tara. Daca as cauta as gasi n motive, insa ideea ramane aceeasi: nu am alergat cat am vrut eu.
Anul acesta mi-am propus sa particip si sa termin cel putin 5 maratoane montane. Voi participa la "clasice" cum sunt: EcoMarathon, Hercules, MPC, Ciucas. Stiu ca mai trebuie unul si din cate vad eu, miscarea maratoanelor montane a explodat in acest an si cu siguranta voi gasi unul aproape de casa. Cam asta ar fi targetul pe 2012. De ce? Pentru ca exista! Important este doar sa ma tina Seful Suprem sanataos si sa fiu in tara in aceea perioada.
EcoMarathon este primul din sezonul maratoanelor montane. Daca anul trecut nu am participat din motive obiective, acum nu mai aveam nici o scuza.
Ce e foarte tare la aceste maratoane montane este ca incet, incet legi prietenii si te bucuri sa te revezi cu oamenii respectivi. Chiar daca nu ii vezi decat poate maxim de 5-6 ori pe an ii simti destul de aproape. Oameni ca Alex, Radu, Bogdan, Alin, Silviu, Elena, Geanina, Balanel, Adi, lista putand continua, oameni pe care acum 3 ani nici nu stiam ca exista, sunt adevarate exemple de vointa si caracter. Si cea mai tare este senzatia de la start unde toti ne incurajam intre noi, ne uram succes si vointa.
Noi am ajuns aici de vineri seara si cum le cunoastem pe Sise le-am intrebat daca le putem ajuta. Iar ele au acceptat fara probleme. Multumesc Cornelia si Silvia pentru ocazia pe care mi-ati dat-o sa vad si cum este sa fii voluntar la un astfel de eveniment.
Dimineata vine cu emotiile sale si aleg sa mananc doar batoane energizante. Imi dau seama ca am emotii pentru ca dua 200 m de alergare la incalzire sunt transpirat tot.
Il vad pe Alex si imi dau seama ca ele este mai stresat ca mine. Si atunci ma relaxez. Daca el care s-a pregatit toata iarna este cu nervii intinsi la maxim, atunci eu n-am de ce. Eu am venit sa ma simt bine si atunci vreau sa fie fun.
10,9,8...3,2,1 START!
Alerg si ma simt bine si ii respect pe cei care sunt mai in varsta ca mine si alearga cot la cot cu mine. Dupa 4 km de semiplat urmeaza prima urcare, unde am momentul meu de glorie. Adica incep si depasesc o gramada din cei care au venit la Cross care sunt mai bine pregatiti pentru maratoanele de sosea.
Traseul pe Bucla 1 a fost misto nu numai din punct de vedere al peisajului. Daca vorbim strict de peisaj pot spune ca e demential. Bucegii, Piatra, Leaota arata intr-un fel de pe buclele EcoMarathonului.
Revenim... Bucla 1 a fost misto si datorita gagicilor de pe traseu :)). Erau unele din cele de la Cross care aratau intr-un fel si iti dadeau energia necesara sa continui.
Bucla 1 o termin in 1h:40 min ceea ce e un timp ok pentru mine. Si de aici incep sa fac numai greseli. la punctul de realimentare aleg sa mamanc numai lamaie si portocala. De obicei aceasta mancare este buna, dar pe soarele care era destul de arzator s-a dovedit o combinatie gresita. Pe urcarea ce incepe imediat din punctul de alimentare m-am stors ca o lamaie, pe care tocmai o mancasem.
Urcarea e destul de abrupta ca sa te puna pe spate si daca esti in deplinatatea capacitatilor fizice. Si cand o faci si deshidratat mintea ta incepe sa se gandeasca destul de serios la abandon. Pai cum sa facem asta? Ce ar zice lumea? :) Oameni suntem copii facem, asa ca Vali da-i la deal!
Si atunci mi-a venit o idee... Ce ar fi sa numar ca sa imi iau gandul de la prostii. Si prima data am numarat de la numarul meu de concurs pana la unu (386, 385, 384...) Pentru ca strategia aceasta a dat roade si urcarile incepeau sa-si arate coltii mi-am promis mie sa merg pe urcari si sa alerg pe plat si coborari. Tot in capatul dealului dau o injuratura porcului de Craciun si mielului de Paste de ii bufneste pe toti care se aflau pe langa mine rasul. Macar sa ne simtim bine la maraton, nu?
Insa socoteala de deal nu se potriveste cu cea din vale... A urmat cea mai tare urcare din concurs, catre Cheile Gradistei Fundata. Anul acesta a fost ales un traseu prin padure fata de drumul forestier care merge pe drumul forestier. Pe urcarea asta aveai nevoei de ham si asigurare nu de bete de trekking :)
Senzatiile acestea de neputinta imi erau date si din cauza starii de stoarcere pe care o aveam. Chiar daca am baut 4 pahare de apa inainte de urcare, de la punctul de alimentare, tot nu aveam vlaga. Si e frustrant. Dar revenim la strategie... Pana la copacul ala trebuie sa numara pana la 100. De aici pana la urmatoarea schimbare de directie iar pana la 100.
Si uite asa ajung sus la complex unde este un nou punct de alimentare. Aici beau apa, niste ceai si repet aceeasi greseala. Bag lamaie cu portocala. De fapt chestia asta cu lamaia ca imi face rau mi-am dat seama abia la jumatatea Buclei 3 spre urcarea pe Gutanu. Dar vom reveni acolo...
De aici e numai plat si coborare pana jos. Imi dau seama ca sunt leguma cand sunt depasit din ce in ce mai mult de oameni pe care ii depaseam cand eram arbitru si alergam mai mult pe plat si cu ruperi de ritm. Si e frustrant...
Tot aici apar si primele semne de crampe. Iar pe coborarea finala a Buclei 2 ma buseste. Motiv pentru care reduc viteza de ma putea intrece si un melc. Aici il prind pe Marius care avea si el aceeasi probleme ca mine. Si ne punem pe vorba, uitand astfel de problemele noastre cu crampele mai ales ca a aparut asfaltul si trebuie sa dam si noi bine la poze :)
Aici renunt la portocala si iau in schimb morcov si cascaval. Insa la lamaie nu renut ca doar nu m-am desteptat. Cand tu te pregatesti sa pleci in Bucla 3 unde stii ca e urcarea nenorocita spre Gutanu, altii termina maratonul. Ei se bucura tu te chinui. Si e frustrant...
Urmeaza Bucla 3 si urcarea spre Varful Bisericutii. Si din vale se aud urale pentru cei care termina. Si ca sa uit de momentele astea fac ceea ce am facut tot maratonul pana acum, numar. De la 1 la 100. Cred ca ajung pe la 5000 cu seriile de 1 la 100.
Si ajung in sfarsit in capatul pantei. Urmeaza o poteca care era ideala de alergat. Inima nu bate tare, plamanii trag aer binisor, picioarele dor dar suportabil insa nu am vlaga. Nu pot sa trag si nu stiu de ce. Si iar e frustrant...
Daca tot maratonul nu m-am oprit deloc, in urmatoarul punct de alimentare, la bunica din deal, m-am asezat pe scaun. Si nu mai vroiam sa ma ridic. Insa m-am uitat la bunica si daca dansa poate sa urce si sa coboare zilnic panta catre casa sa, eu trebuie sa pot.
Si ma ridic, si poteca este ideala de alergat si nu stiu de unde imi vine forat sa o alerga. Acum nu va ganditi ca sunt Usain Bolt, dar o alerg usor :) Inca odata mi se dovedeste ca intre km 30 si km 35 imi este cel mai greu, mai ales ca pana la soseaua de pe Valea Bengaleasa nu pot decat sa cobor panta cu viteza mecului baut.
Ajungand la sosea imi vine din nou sa imi bag picioarele, sa nu mai urc la Gutanu si sa o iau agale pe strada pana la finish. Insa Marius vine din spate si ma intreaba ce fac, si ma determina sa urca la Gutanu. Ma intreaba daca am mai fost acolo, ii raspund ca nu, iar el imi spune ca azi ar fi o ocazie ideala sa ajung acolo.
Inainte de urcare este un ultim punct de alimentare. Aici imi dau seama ca lamaia a fost moartea mea si renunt la ea, inlocuind-o cu banana. Aici ne strangem un grup de vreo 10 baieti care cu greu ne pornim la deal. Si parca fiind mai multi urcarea trece mai usor. Din 100 in 100 metrii urcarii se consuma si ajung la Gutanu cu ultimele farame de energie.
Aici din semne ii intreb pe baietii din post daca de aici s-a terminat si e numai coborare pana la final. Bananele isi fac efectul si nu mai sunt chiar mort, sunt zombie si incet, incet alerg. Din spate il prind pe Marius. Cu el m-am tot intrecut tot maratonul si acum pe ultimii 4 km decidem de comun acord sa trecem impreuna linia de sosire. Aveam amandoi crampe, eram terminati si am legat conversatii ca sa treaca timpul si sa ajungem la finish. Si asa podiumul l-am pierdut :))
Aici urmeaza cea mai tare faza a maratonului...
Pe poteca era o baba cu vacile la pascut. Noi ne grabeam, dar vacile erau pe poteca. In stanga vale, in dreapta versant asa ca nu aveam ce sa facem decat sa manam vacile :)) Gasim noi o bresa si reusim sa le depasim.. E aic e partea funny... Din spate veneau alergatori care vroiau o clasare mai buna, vacile erau in spatele nostru si nu aveau pe unde sa treaca si ca sa nu fim loviti de ele am fost nevoiti sa alergam si noi. Si uite cum pe ultimii km ai EcoMarathonului sunt alergat de vaci :)))
Si iata ca ajungem la asfalt si in incurajarile oamenilor ne punem pe alergat ultimii metri ai maratonului si terminam impreuna in 7 h:17 min. Asta inseamna ca mi-am imbunatatit rezultatul de la maratoanele din 2011. Ca as fi putut ajunge mai devreme nu voi stii ncicodata, iar timpul sa-l dau inapoi ca sa nu mai lenevesc pe ultimii km de coborare nu mai pot sa-l dau inapoi.
Ca un epilog al acestui superb maraton, seara s-a prelungit pana tarziu in noapte la foc de tabara si cantece de chitara alaturi de CPNT. A fost de vis! Chiar daca ma miscam mai incet ca tataie a meritat tot efortul chiar si numai pentru clipele aceastea.
Si mi-am dat seama de un lucru: durerea maratoanelor e buna... Te face mai uman!
Acum la final am sa spun doar atat:
- Eco Marathon e o experienta unica pe care nu am sa o uit niciodata. Organizarea a fost perfecta, in conditiile in care 800 de oameni s-au aliniat la start si , din cate stiu, nu au fost incidente. siu asta spune multe... Ma bucur enorm ca am reusit sa ajut si eu, cei drept foarte putin, la organizarea acestuio concurs, numarandu-ma cu Echipmont printre sponsorii concursului;
- trebuie sa mai lucrez la capitolul greutate si sa mai dau jos din ea. E greu sa cari dupa tine un sac in fata in conditiile in care cu 2 saptamani inainte cantarul era nedumerit daca sa rata greutatea cu 2sau cu 3 cifre;
- trebuie sa mai umblu la psihic si sa nu mai las oamenii sa ma depaseasca asa usor. Cum simteam sca sunt luat de iepure, nu suportam si ii lasam pe cei din spatele meu sa ma depaseasca.
- Eco Marathon mi-a demonstrat ca n-am murit chiar daca nu m-am antrenat cat as fi vrut eu. Spun asat pentru ca mi-am imbunatatit timpul scos la maratoane fata de anul trecut. Iar carcotasilor care nu isi misca deloc curul de pe canapea si li se pare ca 7 h:17min este enorm, ii astept langa mine la startul urmatorului maraton.
Cat despre urmatorul maraton... Hercules, pazaea ca vin!
miercuri, 2 mai 2012
Intre Iezer si Papusa e o Batrana
Unde: Iezer-Papusa
Cab. Voina - Sleaul Batranei - Vf. Batranei - cab. Voina (triunghi rosu)
Cand: 29.04 - 01.05.2012
Cine: Anca si Vali
Daca tot vine 1 Mai am zis sa facem o ieseala unde nu am mai fost deloc. Am vorbit cu sefu si am reusit sa-mi iau si ziua de luni libera, si iata ca m-am lipit de 4 zile legate.
Daca tot am zis ca mergem unde nu am mai fost raspunsul a venit natural Iezer sau Leaota. In Leaota nu prea ai unde sa te cazezi, dar oferta lui Ioan era tentanta. Insa acolo mergeau Ioan, Otto, Stefan si poate eu cu Anca.
Deci am ales Iezerul pentru ca sigur nu am fi putut tine ritmul cu baietii, asa ca bafta Ioan si tura frumoasa in Leoata.
Sambata pe la 11 plecam si noi din Ploiesti ca niste muntomani adevarati. Asa ca ajungem pe la 2 la cab. Voina, principala baza de cazare din muntii Iezer, asa cum e scris in cartea Muntii nostrii.
Aici iau prima teapa prin faptul ca in loc sa-mi ascult instinctul si sa iau rucsacul in spate si sa merg la Cuca sa ma cazez prefer sa ma cazez pentru 3 zile, la priciuri, la cab. Voina - Cost 35 ron/pers/noapte.
Daca tot am ajuns acolo si Soarele era inca pe cer, am zis sa facem si un traseu. Asa ca pornim spre cab. Cuca pentru ca tot auzisem numai lucruri bune despre ea.
Dupa o ora ajungem la cabana si gasim oameni de munte cazati acolo, iar poiana arata intr-un fel. Un loc foarte frumos. Numai ca atmosfera era intretinuta de un Logan din care rasuna manelele. Sper sa fie asa doar de 1 mai.
Insa vine si ziua cea mare... Din toate trasele pe care le-am studiat din cartea Muntii nostrii l-am ales pe cel care ajunge cel mai direct in creasta, anume: Plaiul lui Patru, pe triunghi rosu.
La 9 pornim in traseu si ceea ce m-a frapat in Iezer este ca toate traseele pornesc direct. Adica abrupt. Nu ai timp de poezie. Trebuie sa te intrebuintezi serios.
Mie mi-a placut bucata asta, insa unii nu pot spune aceelasi lucru. Pentru mine problema mare au fost bataturile. Toata iarna am pus claparii in picioare si acum bocancii isi cer dreptul. Asa ca ditamai batatura apare pe calcaiul drept. Valerica mai usor ca vine Eco Marathon!
Iesim la gol alpin si suntem intampinati de 2 imagini superbe: prima e imaginea Iezerului plin de zapada si faptul ca tot plaiul este violet.
Luam o mica pauza sa admiram minunatele branduse si dupa aceea dai si urca. Tare urcarea asta. Mi-a placut.
Dupa 5 ore de la plecarea din vale ajungem in creasta Iezerului, iar imaginile se succed uluitor. Iezer, Papusa, Bucegi, Piatra Craiului, Leaota si cireasa de pe tort fagarasul. Foarte tare asezarea iezerului. Ai 3 munti din top 5 Carpati Meridionali in privirea ta. Iara faptul ca poti fi singur pe creasta si sa uiti de toti si toate este de nepretuit.
Insa trebuie sa ne intoarcem la realitate. Iau pcioarele grele la purtare si ma indret spre cabana. Doamne ce as mai fi stat acolo!
Zambetul pe fata mi-a fost readus de faptul ca trebuia sa fi foarte atent unde calci ca sa nu faci sa sufere gingasele Branduse.
Pe la 7 seara ajungem super deshidratati la cabana pentru ca pe creasta nu am gasit pic de apa. Izvorul din Plai era acoperit de zapada asa ca nu am apucat sa luam apa de acolo. Drept urmare am mancat zapada din creasta de m-am zapacit.
Deci mi-am calcat pe inima si le-am dat 3 RON pe o sticla de jumatate de apa plata.Pe 4 sticle. A doua teapa!
A doua zi din traseul pe care vroiam sa-l facem s-a ales praful ... Plecasem cu gand mare sa urcam in saua Argesel, insa in locul "La Caprarie" un fluturas i-a schimbat planurile Ancai. L-a pozat de la rupt pe saracul fluturas. Insa motivul din spate este febra musculara care a facut-o sa o doara la fiecare pas :))
Cum timpul pentru trasee mari, de anduranta, era demult distrus am mai facut o plimbare pana la fosta cab. Batrana pe traseul ce urca la Refugiul Iezer. Asa ca su nu spunem ca nu am mers la munte.
Seara am mers la Campulung Muscel sa vizitam si noi Castrul Roman Jidova care nu m-a dat pe spate. Mai ales ca sunt un mare fan al dacilor si sunt un mare sustinator al faptului ca noi NU suntem urmasii Romei.
Marti cand toata lumea a venit catre gratare, noi a trebuit sa plecam din Iezer din cauza unor treburi organizatorice acasa. Ne-am lipit si de un gratar dar asta e alta poveste :)
In concluzie, Iezer-Papusa este un munte interesant care merita vazut. Mai ales ca are o pozitie incredibila, iar peisajele pe care ti le-a arata sunt superbe. Cu siguranta am sa revin in Iezer, pentru ca are o creasta interesanta care trebuie parcursa in intregime. Mai ales ca acum am gasit un drum care leaga Ploiestiul de Campulung Muscel intr-un timp foarte scurt ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)