Cand: 01.10.2011
Cine: Vali
E toamna si e octombrie. Pentru unii prilej de melancolie si de visare, dar pentru altii e vremea Reginei.
Cum ce Regina? Regina maratoanelor montane din Romania: Maratonul Pietrei Craiului.
De ceva vreme urmaresc cu interes miscarea sporturilor de anduranta din Romania si vad cum pe zi ce trece se mareste. Comunitatea celor pentru care un maraton inseamna o noua intalnire cu prietenii din toata tara, iar alergarea alaturi de acestia este o placere.
Si asa cum va spuneam la fiecare inceput de octombire e vremea Reginei. Reginei maratoanelor montane: MPC, intr-un loc pe care multi il considera regina muntiilor din Romania: Piatra Craiului. Iata harta si profilul traseului .
Anul acesta am avut placerea si onoarea de a participa la MPC. Placerea nu are rost sa va explic de ce am avut-o pentru ca stiti ca n-am toata tigla pe casa... ins chimb cu onoarea este de explicat.
La MPC 2011 inscrierea s-a facut pe baza de aplicatie unde primeai acceptul sau nu. Daca ai mai particpita la maratoane montane sau mananci muntele cu lingurita primea acceptul daca nu stai acasa. De ce? Simplu! E cel mai greu maraton montan din Romania. Organizatorii au experienta a 6 editii plus participarea la o gramada de alte concursuri de anduranta si stiu cu ce insemana un eveniment ca acesta. E al dracu de greu... Plus ca ti se impune echipament obligatoriu: rucsac sau borseta, jacheta de ploaie, pantaloni si bluza cu maneca lunga, 1 gel energizant si 1 baton si cel putin 0,5 l de apa, pe care trebuei sa le cari dupa tine!
Plus ca la MPC vine crema cremelor. Cei mai tari alergatori de anduranta din tara sunt aici, iar multi din ei alearga pe afara. Daca nu ma credeti am sa va spun cu cat s-a castigat anul acesta MPC: 3h 48 min. Repet daca nu s-a inteles: trei ore si patruzeci si opt de minute pe 41 de km cu diferenta de nivel 2100 m. Numai si pentru asta este o onoare sa fi alaturi de ei...
Dar sa revenim la mine care sunt crema de pantofi :)..
M-am bucurat enorm cand am primit acceptul pentru inscrierea la MPC 2011 si iata-ma pe 1 octombrie alaturi de 478 de oameni. De fapt draci pentru ca pe Highway to Hell de la AC/DC s-a plecat intr-o atmosfera incredibila. Se simte emotia, incordarea, teama de necunoscut, insa toata lumea e cu zambetul pe buze.
I'm on a highway to hell si START!
Toti pleaca ca din pusca si eu nu ma dau in laturi. Probabil e de la gelul energizant pe care l-am luat inainte insa primii 4 km ii alerg alaturi de crema cremelor. Greucenii sunt la 30 m in fata mea. Ii simt si imi vine sa tip de bucurie ca sunt acolo.
Radu Diaconescu trece pe langa mine, ne salutam ca nu ne mai vazusem in ziua aia si imi spune ca ma pornit cam tare. Ii zic ca nu-i nici o problema si ca daca m-am pornit si ma tine n-are sens sa o las mai moale.
Insa la prima urcare mi s-a taiat macaroana. Nu stiu de ce dar nu am mai rupt gura targului si incep sa ma depasesca oamenii.
Ajungem in Magura si incet incet ma reglez. Cred ca si datorita pesiajului care este fenomenal, acum la inceput de toamna.
Vali, gata cu reveria! Trezeste-te! Esti la MPC! A gata si ajung si la Casa Foalea in ritm de alergare la km 8.
Intre timp mai bag un gel, mai beau apa, dozandu-mi resusrsele pentru punctul de alimentare din Saua Joaca. Eu la asta ma gandeam atunci, insa dupa alimentarea urmeaza iadul: urcarea in Saua Funduri.
Urcarea asta e criminala! Cand vezi urcarea la iesirea din padure iti vine sa innebunesti. E aproape ca un perete ce se intinde pe 600 m. Insa sa nu credeti ca in padure e joaca... Nu tata! E rupere numai ca nu ai cum sa vezi din cauza copacilor.
E un iad. Cobori in adancul tau, unde te lupti cu demoni tai. Cu aceia care iti spun: Ce cauti tu aici? Asat nu-i de tine? Mai bine renunti si te duci acasa? De ce pana mea m-ai adus aici? Intelegeti voi... Si te bati cu ei, injuri, scuipi, insa peste toate astea peisajul de pe urcarea asta este fenomenal. In astfel de momente de agati de orice, iar peisajul a fost un adevarat carlig pentru mine.
Si ajungi in Saua Funduri la km 15 rupt in gura, apoi pe varful Funduri locul cel mai inalt al traseului. De aici trebuie sa cobori pe Valea Urzicii.
Coborat e putin spus. Efectiv trebuie sa descateri un perete de 5 m la unghi de 80 grade. Organizatorii au fost inspirati ca in fiecare an si au pus coarda fixa pentru a te ajuta la coborare plus ca era asistenta salvamont. In Valea Urzicii grohotis cat cuprinde, iar la o neatentia poti sa ajungi mai repede jos. Jos in prapastie da :) De altfel aici am si alunecat pe o stanca si am picat. Noroc ca aveam piciorele jos si m-am lovit doar la un cot. sa ca sa ma doara in cot de acest maraton :))
Interesant ca pe aceste pasaje de coarda fixa nu este permisa depasirea pentru ca exista riscul unor accidente grave. Portiunea acesta are cam 20 de minute. Insa pe grohotisul ala daca esti putin sarit te dai ca pe schiuri si iti belesti unghiile, cum de altfel am facut :)
Dupa experienta din Valea Urzicii urmeaza o portiune pe o relativa curba de nivel pana la Umerii Pietrei Craiului pe o distanta de 3 km. Va jur ca au fost cei mai grei 3 km din viata mea. Este o portiune ce cuprinde coborari abrupte si urcari la fel de abrupte care efectiv te rup. la un moment dat am clacat si m-am asezat in cur sa mananc glucoza. Nu mai puteam! Puls 180, nervi cat cuprinde, semne de crampe. Cumplit! Un adevarat iad.
Intr-un final apoteotic ajung la Umerii Pietrei Craiului de unde urmeaza coborare pana la refugiul Spirlea prin padure. O coborare infecta din cauza pietricelelor din incaltari. Ideea era sa ajung asa la Plaiul Foii insa la Spirlea m-am asezat si mi-am scos pietricelele ca nu mai puteam. La Spirlea nu este apa si asa am coborat am ajuns la rau pe Valea Spirlei. Pentru cei care sunt ahtiati dupa igiena am sa le spun ca am baut apa direct din rau. E cea mai buna apa din lume, mai ales ca rezerva de apa mi se terminase demult.
Cu rezervele de apa cat decat facute am pornit la vale spre Plaiul Foii punct cu timp intermediar si de alimentare. Aici am dat iar drumul la picioare si am inceput sa alerg mai ales ca valea permite asa ceva. Ajung la bariera drumului forestier si in alergare usoara ma indrept spre Plaiul Foii cu gandul la struguri promisi acolo.
Plaiul Foii punct intermediar si de alimentare. Trebuia sa ajungi aici in 6,30 ore. Eu am ajuns in 5 ore. Aici aveau supa care a intrat fenomenal. Dupa 25 de km a fost mana cereasca si reusesc sa-mi refac provizia de apa. Bag si un gel stiind ca vine Diana.
Si de aici incepe greul. Urcarea spre Refugiul Diana. Din relatariile celor care au fost in alti ani aici la MPC asta e iadul pe pamant. Vii dupa 25 de km cu nervii intinsi la maxim, cu resursele de energie varza si ai de urcat 700 m pe 3 km. Pentru mine a fost chin. O urasc pe Diana. Daca copilul meu va fi fata nu va avea numele Diana. Panta e atat de abrupta la un moment dat incat te ajuti si cu mainile ca sa razbati. Si esti intr-o padure si nu vezi unde trebuie sa ajungi. Si te tragi ca dementul in bete. Tu si altii pe langa tine.
In sfarsit uite refugiul. Gata ce a fost greu a trecut. De aici este numai coborare pana in Zarnesti trecand prin Coltul Chiliilor. Pe coborarea pana la Coltul Chiliilor am cazut de doua ori si pietricelel si-au facut loc inapoi in adidasii mei.
Inspirata alegere cu Coltul Chiliilor ca si punct de alimentare pentru ca dupa ce ai trecut prin tot iadul interior ajungi intr-un loc de rugaciune. Dupa ce te-ai lupta cu tine si ai invins ajungi la raiul interior und esti multumit de tine. Plus ca ai un loc bun unde sa-ti cureti incaltarile :))
Odata ajuns aici nu ai cum sa nu termini MPC... Urmeaza o coborare pe un forestier si o curba de nivel pe sub abruptul Pietrei Mici care te imbie la alergat. Si la un moment dat vezi Zarnestiul. Reactia imediata a fost sa o sun pe Anca sa-i spun ca in 30 min ajung la finish. Dupa ce am inchis telefonul m-a bufnit plansul. Sunt pe cale sa termin MPC-ul!
Si cum alergam eu linistit pe poteca din spate se apropie un concurent. Cand colo cine sa vezi. Celebrul BinLaden care are peste 100 de maratoane la activ si peste 60 de ani. M-a intrecut si m-au apucat nervii. Cum mah nemenicule? Omul ala poate si tu o lalai pe poteca? Si de rusinea mea am inceput sa maresc ritmul coborand si ultima panta a maratonului. Pentru colegii mei arbitrii care vor rade de chestia asta am sa-i invit la urmatorul maraton sa vedem ei cum se vor simtii :))
Si intru pe ultima protiune de asfalt cu oameni la poarta care te incurajeaza si iti dai seama ca nu ai gresit cu nimic astazi. Chiar si daca termini in limita maxima impusa esti un invingator. Te-ai luptat cu tine si ai invins.
Mai sunt 200 m si dupa colt se aud spectatorii de la poarta care sunt anuntati ca mai vine un finisher. Da asta esti. Un finisher de maraton si nu trebuie sa-ti fie rusine de asta. In momentele acelea uiti de durere, uiti de toate relele si sprintezi spre finish cu tot corpul inundat de o bucurie imensa. Sentimentul trait este de 1000 de ori mai intens decat cel povestit...
Asta a fost finalul unei curse de poveste dupa 7,35 ore de viata si adrenalina pura clasandu-ma pe locul 77 din 143 de participanti la categoria 18-29 ani barbati.
Si pentru ca MPC sa fie special organizatorii, de fapt sufletul acestei competitii, Lucian Clinciu, a decis ca festivitatea de premiere sa fie seara dupa spectacolul oferit de ansamblul de dansuri populare si chitara al copiilor din Zarnesti.
Si cum se face asta: intr-o sala plina de oameni iti auzi numele si esti chemat sa iti ridici medalia si diploma pentru care ai muncit. Iar oamenii aceia te aplauda pentru ca apreciaza efortul tau...
Si iata-ne la final de MPC 2011 care incheie sezonul maratoanelor montane din Romania care pentru mine a insemnat al doilea maraton din viata. Treaba este ca nu pot sa ma opresc aici si 2012 se anunta din ce in ce mai interesant :)
